Un alt argument ar putea fi acela ca pentru analiza comportamentului uman ,termenul de functie utilizat in descrierea consumului si aconomisirii este unul inadecvat , functia presupune existenta unei relatii cantitative , strict determinata , in timp ce manifestarea actiunii umane nu se bazeaza pe rigorile unei ecuatii matematice. Bineinteles intre venit si consum , economii si investitii se manifesta o serie de relatii de interdependenta , de cauzalitate reciproca , dar care nu pot fi inscrise cu exactitate intr-un sistem de ecuatii matematice . Dincolo de acest argunet este complet nejustificata incercarea de a deduce o teorie , adica o lege economica din analiza evolutiei unor date in realitate , adica din statistica. Relatiile statistica pe care Keynes le observa a se manifesta in perioada anilor 1930 intre venit si consum au fost uilizate pentru conceperea asa numitei functii a consumului , iar acea functie a consumului se doreste a fi o relatie general valabila , indiferent de prioada de timp careia ii este aplicata .Eroarea consta in aceea ca legile economice , nu decurg din analiza experientelor ori datelor statistice , de exempu , daca in ultimii 50 de ani , analiza statisticilor arata ca in anii agricoli buni inflatia a fost mai mica , aceasta nu inseaman , inca ca starea vremii reprezinta un factor al inflatiei .
O astfel de corelatie statistica nu ofera nic o garantie ca in prioada urmarita lucrurile se vor petrece in acelasi mod .
Implicatiile teoriei Keynesiste asupra modului in care trbuie privita practica economisirii.
Keynes a facut din practica economisirii o virtute tot mai indoielnica spre deosebire de ceea ce sustinusera pana la el economistii clasici .
Keynes arata ca atunci cand populatia realizeaza un nivel al economisirii superior investitiei pe care intreprinzatorii intentioneaza sa le efectueaza inseamna ca o parte din resurse sunt sustrase utilizarii lor productive , ceea ce inseaman ca Cag va devenii insuficienta pentru atingerea venitului de echilkibru compatibil cu op deplina a fortei de munca.
Keynes a inversat argunemtul traditional al economistilor clasici , potrivit caruia economisirea este remediul binecuvantat al dezvoltarii economice prin prosma acumularii de capital.
La intrebarea : „Ce anume determina o rata inalta de investitii in economie , raspunsul clasic este unul singur: o rata inalta de economisire .”
Economistii clasici arata ca economiile stau la baza investitiilor si daca nu exista economisire nu pot exista nici investitiile . Nu exista o alta care pentru o societate de a contribui la formarea bunurilor de capital necesare dezvoltarii economiei decat retragerea unei parti a resurselor existente din utilizarile lor curente, adica diminuarea consumului pe termen scurt , in vederea alocarii mai multor resurse in productia bunurilor de capital care sa dea nastere in perioada urmatoare la o productie mai mare si deci si la un consum superior ;Keynes neaga valabilitatea unui astfel de rationament. Argumentul oferit avea sa fie cunoscut in teoria economica sub denumirea de „paradoxul economisirii”.Pentru Keynes atunci cand oamenii decid sa economiseasca mai mult ,Cag va deveni „insuficienta” ceea ce conduce la o scadere a productiei , a Vag si deci si scaderea columului economisirii.
„Paradoxul economisirii” ar fi acela ca incercarea de a economisi mai mult conduce in final la un nivel mai redus al economisirii . Din acest punct vedem diferenta dintre modelul clasic si cel Keynesist pot fi sintetizate astfel :
Conceptia Keynesiste asupra economisirii se explica prin impartirea principalelor categorii economice in functie de impactul pe care ele le=ar putea avea asupra activitati productiei . De exemplu , investitiile , cheltuielile guvernamentale si exportul , reprezinta in modelul Keynesist „ injectiile in sistemul productiv ; in timp ce economiile , impozitele , taxele si importurile ar reprezenta „scurgeri”.
Repartizarea economisirii in categoria scurgerilor si a investitiilor in cea a injectiilor determina ignorarea unei legaturi functionale stabile , intre economii si investitii . Dupa Keynes , stuctura circuitului economic general ar arata astfel :
Piata muncii
1.Munca si salariu
-munca este un factor de productie
-munca este o marfa
-oamenii evalueaza pe piata serviciile factorului de productie munca in acelasi mod in care fac evaluari pentru ceilalti factori de productie , si pentru toate celelalte bunuri , in general . Adesea majoritatea economistilor pretind ca munca reprezinta ceva mai mult decat o ............; vorbim de oameni . Cu toate acestea oamneii primesc serviciile de munca ale semenilor lor la fel cum privesc celelalte bunuri si servicii. Intreprinzatorii trateaza factorul munca precum orice alt factor de productie , nu pentru ca ar fi lipsiti de un oarecare spirit uamnist , ci pentru ca pe piata consumatorii produselor lor ii determina sa procedeze in acest fel .
Piata muncii trebuie privita ca un sistem de piete potrivit calit , dom ex intr-o economie. Asadar nu putem vorbi despre munca si salarii la modul general ci despre un anumit fel de munca si un anumit salariu.
Piata muncii se compune din grupuri si segmente aflate intr-o permanenta concurenta , unele cu celelalte , orice schimbare , in C ori in O de munca afecteaza C/O de munca din celelalte domenii . De exemplu , patronii companiilor de taximetrie sunt in concurenta cu producatorii de paine ori cu fermierii din spania , in ceea ce priveste achizitionarea serviciilor factorilor de munca la preturi cat mai competitive.
Pe piata muncii fiecare intreprinzatori cauta sa cumpere intreaga munca de care................... le pretind salarii cat mai mici , si fiecare ofertant de forta de munca este interesat sa-si vanda serviciile , la un salariu cat mai mare.
Din ac conc de interese , deci potrivit raportului intre C si O de munca , pe fiecare segment al pietei muncii , se formeaza salariile . Oferta de munca este reprezentata de numarul de persoane apte de munca si care doresc sa munceasca . C de munca vine din partea sectorului afacerilor . din partea intreprinzatorilor in calitatea lor de angajatori , oferta de munca = cererea de locrui de munca iar C de munca = cu oferta de locuri de munca.
In determinarea numarului salariilor exista doua limite: una maxima si alta minima ale negocierii. Limita maxima este reprezentata de valoarea produsului marginal obtinut prin angajarea inca unui lucrator . Aceasta valoarea depinde de pretul la care , productia suplimentara va fi vanduta pe piata . Limita minima a salariului este reprezentata de acel nivel al salariului pe care intreprinzatorul trebuie sa-l plateasca angajatilor sai , astfel incat acestia sa decida sa ramane in utilizarea curenta , adica sa decida sa nu-si vanda serviciile unui alt intreprinzator , deci limita minima este reprezentata de salariul pe care l=ar obtine fiecare posesor de forta de forta de munca in cea mai buna alternativa disponibila . In virtutea acestor 2 rationamente , economistii spun ca salariul este determinat , pe de o parte de productivitate (mg) a muncii si pe de alta parte de raportul C si O de munca . Dpdv .............................................pietei muncii in acest fel si anume:
Atunci cand piata muncii functioneaza liber , in absenta interventiilor , a presiunilor din partea guvernului , sindicatelor , patronatelor nivelul salariilor va converge in mod necesar catre salariul de echilibru , adica acel nivel al salariului la care toti cei care doresc sa munceasca isi vor gasi de munca .
Daca de exemplu intreprinzatorii stabilesc un nivel al salariului superior W muncii si salariul echilibreaza atunci la acest nivel oferta de munc va creste , iar profiturile intreprinzatorilor vor scadea , in consecinta , acestia vor sfarsi in inversarea tendintei salariului si coborarea acestuia catre nivelul de echilibru.
Daca salariile sunt stabilite insa, la un nivel inferior Wl si aceasta va reduce disponibilitatea de munca a persoanelor apte de munca iar profiturile intreprinzatorilor vor creste in acest fel , salariile vor ajunge sa se orinteze catre nivelul de echilibru si vor inregistra rendinte de crestere.
Oferta individuala de munca
Semnifica ansamblul corelatiilor care s epot manifesta la nivelul fiecarei persoane apte de munca, intre nivelul salariului si cantitatea de munca pe care persoana respectiva e dispusa sa o presteze.
Timpul total de care dispune orice persoana se compune din timp de munca si timp liber.
T=L+l
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu