Macroeconomie, Curs 4, an 1

Oferta agregata si cererea agregata .

Delimitari conceptuale si critici.

In analiza macroeconomiei , economia nationala este privita ca un intreg studiat cu aproape aceleasi concepte si instrumente utilizate in analiza microeconomiei .

Daca la microeconomie vorbeam despre preturi . despre structura preturilor , la macroeconomie vorbim despre un nivel general al preturilor .Daca la microeconomie analizam productiile individuale , obtinute la nivelul fiecarei firme , domeniu ori sector economic , la macroeconomie analizam productia agregata adica PIB , respectiv PNB.

In analiza macroeconomiei modelul standard al C si O utilizat la microeconomie pentru a explica formarea pretului apare acum drept instrument de explicare a evolutiiloe intregii economii nationale.

Putem reprezenta dpdv grafic pe ordonata , nivelul general al preturilor si pe abscisa graficului productia agregata prespectiv PIB , pentru a surprinde implicit modificarile intervenite la nivelul C si O agregate.

Cum insa pe economisti ii intereseaza mai degraba modificarile in nivelurile preturilor si in cel ai productiei vom analiza modificarile Cag si Oag utilizand ritmul modificarilor preturilor respective ritmul modificarilor PIB –ului real.

Cag ar reprezenta corelatia inversa care s-ar manifesta intre nivelul general al preturilor si cheltuiala totala pe care indivizii ar dori sa o efectueze.

Oag ar reprezenta corelatia directa ,pozitiva care s-ar manifesta intr nivelul general al preturilor si productiei agregata.

Potrivit graficului echilibrul macroeconomic s-ar realiza in conditii de stabilitate monetara (rata de ..................... a preturilor = 0%) si in conditia unei rate de crestere a PIB de 3%.

Daca aceasta din urma coincide cu un echilibru pe piata muncii cu o situatie de „ocupare deplina”a fortei de munca atunci spunem ca economia se caracterizeaza prin stabilitate monetara si ocupare deplina.

Un asemenea model de analiza este utilizat in general pentru a evidentia evolutia generala a economiei in fonctie de modificarile posibile , spun economistii , la nivelui Cag pe de o parte si la nivelul Oag pe de alta parte .

De exemplu inflatia si recesiunea ar fi rezultatul cumulativ al unui soc negativ in Oag . Deplasarea spre stanga a curbei Oag face ca echilibrul macroeconomic sa se realizese la o rata pozitiva de nar a preturilor si la o rata inferioara de nar a PIBr.

In mod corespunzator , arata economististii, rezultatele unui soc pozitiv in Cag ar consta in aceelerarea ritmului de crestere economica dar si in cresterea preturilor.

Deplasarea spre dreapta a curbelor Cag face ca echilibrul macroeconomic sa reflecte o expansiune inflationista.

Daca Oag este in acest caz preponderent inelastica rezulta ca acea crestere a Cag se va repercuta intr-o mai mare masura intr-o crestere a preturilor si intr-o mai mica masura intr-o crestere a productiei.

Invers, in situatia in care Cag s-ar reduce si Oag ar fi preponderent elastica ( diminuarea productiei este mai ampla decat cea a preturilor.)

Prin intermediul unui asemenea joc ce O respectiv C ag economistii desprind diverse concluzii referitoare la evolutia pozitiva sau negativa a eocnomiei .

In realitate aceasta perspectiva de analiza este nu numai extrem de simplisra dar si supusa uunor confuzii si erori grave. Acestea provin in principal din transplantarea analizei microeconomice in planul macroeconomiei . O asemenea perspectiva din analiza macroeconomica esre , in plus predispusa la intensificarea legaturilor dintre economie si guvernare , dintre economie si politica.

Sarcina factorilor politici s-ar reduce la utilizarea acelor parghii de politica economica prin intermediul carora sa se actioneze asupra Cag , asupra Oag pentru a orienta economia pe o evolutie favorabila.

Aceasta viziune economica a modelului Oag –Cag sta la baza seturilor de politici eonomice cunoscute in prezent sub denumirea de „Management al Cag” , respectiv „management al Oag”.

De cele mai multe ori aceste politici sunt contradictorii pentru a ignora diferenta fundamentala intre persoectiva microeconomiei si cea a macroeconomiei cu privire la modelul C-O.

La nivel microeconomic intreprinzatorii decid alocarea resurselor de acre dispun in functie de „semnalele” oferite de sistemul preturilor . De exemplu in agricultura daca fermierii anticipeaza ca in anii urmatori oretul graului va creste comparativ mai mult decat pretul porumbului ei vor cauta sa cultive mai mult grau , ceea ce oresupune ca vor ramane suprafete mai mici care sa fie cultivate cu porumb.

Aceasta inseamna ca prin deciziile lor de productie intreprinzatorii modifica permanent structura de productie a economiei , mai mult din anumite bunuri , mai putin din altele si aceasta in baza unui efort permanent de anticipare a preferintelor consumatorilor si a preturilor.

Cum ne putem explica faptul ca in conditiile in ca intreprinzatorul recepteaza anticipativ preturi mai mari si pentur grau si pentru porumb si pentru cartofi si pentru tricouri si pentru automobile etc. Ei vor decide sa produca mai mult din toate bunurile si serviciile realizate in economia respectiva.

In realitate o crestere a tuturor preturilor sau a marii majoritati a preturilor semnifica manifestarea infaltiei ( adica scaderea puterii de cumparare a banilor).

Cum este posibil ca in conditiile in care moneda are o valoare tot mai mica intreprinzatorii sa produca mai mult sin mai toate bunurile , astfel incat sa putem justifica conceptul de curba a Oag adica o relatie pozitiva intre nivelul preturilor si productiei agregate??

Aceasta nu s-ar intampla decar in situatia temporara in care fiecare intreprinzator observa ca doar pretul bunului sau a crescut si pune acesta crestere pe baza unei C marite din partea consumatorilor . Pe masura , insa , ce intreprinzatorii descopera ca nu doar preturile produselor lor au crescut ci toate preturile si nu pentru ca exista o C mai mare din partea consumatorilor ci pentru ca in economie a aparut o cantitate mai mare de bani (inflatia) , acestia vor incepe sa-si corecteze anticiparile din etapa anterioara si sa reduca productia.

Aceleasi dificultati exista si cand economistii incearca sa argumenteze relatia inversa pres . de curba C agregate.

Problema decurge din faptul ca ce este adevarat la nivelul pietei unui produs pentru cererea si oferta pentru acel produs nu mai este adevarat la nivelul economiei nationale.De exemplu o tehnologie mai performanta introdusa in extractia carbunelui reduce costul extractiei carbunelui si mareste oferta de carbune (curba ofertei de carbune se deplaseaza spre dreapta ), aceasta insa nu are nici un efect C (curba cererii pentru carbune ramane neschimbata).

La fel , de exemplu reducerea pretului gazelor naturale determina diminuarea ceretrii de carbune . Aceasta insa nu atrage in mod necesar vreo modificare in plnul ofertei . Factorii care stau la baza cererii si ofertei individuale (pe pietele anumitor produse) sunt in mare masura distinctii ,independenta.

La nivelele microeconomice modificarea fie a C fie a O nu atrage obligatoriu modificarea celeilalte.Acest lucru nu mai este valabil la nivel macroeconomic .Raspunsul este dat de semnificatia identitatii macroeconomice Q-V.

Productia agregatadintr-o tara este intotdeauna si in mod necesar egata cu venitul agregat, iar venitul agregat este categoria economica ce sta la baza C prin cheltuieli pentru bunuri de consum si prin investitiile realizate pe seama economisirii si acumularii de capital.Asadar orice modificare a Qag in termeni reali antreneaza o modificare corespunzatoare a Cag, tot in termeni reali .Asadar la nivel macoeconomic modificarile Cag , respectiv ale Oag nu se produc izolat una de cealalta ci intr-o interdependenta permanenta.

Cresterea Oag inseamna cresterea Vag , real al factorilor de productie care inseamna mai departe o crestere corespunzatoare a C.

De altfel , in anii 1930 in gandirea economistilor de dinaintea „revolutiei keynes-iste” economisti nici nu puteau concepe analiza unor fenomene precum inflatia . recesiunea , somajul prin intermediul modificarilor separate ale Oag si Cag.

Intreaga gandire economica de tip clasic era puternic ancorata in ceea ce in prezent se numeste „legea lui Say „ care este formulata astfel „”fiecare oferta isi creaza propria cerere”.

In concluzie , problema principala pe care economia o are de rezolvat este de a transa validitatea legii lui Say de a stabili cu alte cuvinte , daca in mod necesar un venit mai mare a factorilor de productie echivaleaza cu o C corespunzator mai mare.

Modelul Keynesist :venit , consum , economie , investitii.

In 1936 , in bine cunoscuta lucrare intitulata „teoria generala a folosirii marimii de lucru , a dobanzii si a banilor” , economistul englez , J.M. Keynes a oferit prima incercare sistematica de analiza macroeconomica in adevaratul sens al cuvantului (macroeconomie)

Teoria pe care acesta a oferit-o si care s-a constituit ca baza aproape absoluta a politicilor economice din aproape intreaga lume pana in deceniile 7-8 ale secolului este constituita pe anumite corelatii teoretice intre principalele categorii economice si anume venit , consum , economie si investitii. Piatra de rezistenta a intregii teorii Keynes-iste este reprezentata , mantioneaza si Keynes de caracterul stabil al functiei consumului .

Functia consumului fiind o expresie matematica a dependentei mariri consumului de marimea venitului.

Functia consumului.

La Keynes , consumul la nivel de persoana si prin extrapolare la nivelul intregii economiii este compus din urmatoarele ¹ componente:

1. consum autohton : acel nivel al consumului ce trebuie sa se manifeste la nivel individual chiar si atunci cand nu ............. nu venit ; este asadar un nivel al consumului independent de marimea si dinamica venitului si mai este numit si consum de subzistenta (Ca).
2. consumul indus (Ci) : reprezinta acea marime a consumului determinata de marimea si dimanica venitului . Consumul indus se dimensioneaza in functie de C` adica de partea sau procentul din cresterea venitului care va fi alocata consumatorului.