Macroeconomie, Curs 9, an 1

Legea salariului minim .

Exista foarte multe persoane in societatea contemporana care considera ca stabilirea de catre guvern a preturilor va introduce o serie de neajunsuri in functionarea pietei si in buna satisfacere a nevoilor membrilor societatii. Din pacate aceasta credinta devine inexistenta atunci cand este vorba de stabilirea prin lege a unei plafon minim al salariului in aproape toate tarile lumii , in domeniul pietei muncii , exista una dintre cele mai detaliate si stufoase legislatii ce reglementeaza relatiile de munca. Legea salariului minim poate fi considerata elementul de rezultat al legislatiei din domeniul muncii . Prin aceasta legislatie a salariului minim , guvernul stabileste plafonuri minime ale salariului potrivit perceptiilor politice , oficiale, referitoare la ceea ce ar putea insemna asigurarea unui trai decent . Legea salariului minim nu este o lege a ocuparii fortei de munca cu una a neocuparii fortei de munca .

Prin implicatia unui nivel artificial al salariului stabilit ca plafon minim in mod administrativ , putem explica somajul important uneori care exista in prezent in special in randul fortei de munca necalificate.

Legislatia salariului minim reprezinta inca o data confirmarea previzibila a unei lefi economice a consecintelor neintentionate :desi guvernul doreste sa favorizeze nivelul de trai al fortei de munca necalificate prin referirea ca efect al legii a unui salariu mai mare , in realitate consecinta salariului minim este una contrara scopului avut in vedere . Acesta consecinta consta , de fapt , in pierderea locului de munca de catre o mare parte din care trebuie sa primeasca salarii mai mari ca efect al legii.

Acesta se intampla in general in cazul persoanelor a caror productivitate a muncii este inferioara , ca exprimare monetare nivelului salariului minim .

De exemplu : sa presupunem ca un liftier are un salariu de 4 milioane lei/luna si guvernul intentioneaza sa ridice st de iata fixand niveluri tot mai mari ale salariului minim .

De exemplu un salariu minim e 6 milioane . In acest caz patronul , angajatorul liftierului respectiv ar fi silit , ca efect al legii , sa-l plateasca pe acesta cu mai mult decat in perioada anterioara , fara ca productia muncii persoanei respective sa se fi imbunatatit cu ceva. (cum ar fi care liftierul ar fi trebuit sa lucreze mai multe ore pe zi ), de a altfel si numarul orelor zilnice de lucru este stabilit si el tot prin legi .

Plusul de salariu pe care angajatorul ar trebui sa-l plateasca ar avea drept rezultat diminuarea rentabilitatii afacerii respective.

Daca Wl oricarui salariat este reflectata in conditiile unei piete a muncii concurentiale , intr-un anumit nivel al salariului , legea salariului minim este de natura de a-l obliga pe angajator sa plateasca pentru unele persoane mai mult decat W generate de acestea . In general , intreprinzatorii vor cauta sa protejeze rentabilitatea afacerii lor alegand sa renunte la posturi pe care , ca efect al legii trebuie sa le remunereze cu mai mult .

In acest fel liftierul din exemplul nostru isi va pierde locul de munca si treptat astfel de slujbe vor tinde sa fie inlocuite cu tehnici mult mai perfecte , automate.

Legea salariului minim , in esenta nu ii obiga pe intreprinzatori sa plateasca tuturor angajatilor lor salariul instituit de catre aceasta , ea le interzice insa sa plateasca salarii mai mici , evident legea salariului minim nu afecteaza slujbele cu o W inalta si printr-un nivel ridicat al salariului .

Asadar prin instituirea administrarii a unui salariul minim , are loc scoaterea in afara legalitatii a tuturor acordurilor contractuale de munca incheiate in conditiile unor salarii mai mici . Dpdv gr cons leg salariului minim sunt :

Asadar indiferent de nivelul la care este stabilit , salariul minim va genera o disproportie intre cerere si oferta , adica va genera somaj , cu cat nivelul salariului minim este mai indepartat de salariul de echilibru , cu atat pe piata muncii vor aparea mai multi someri ca efect al legislatiei salariului minim .

Problema fundamentala consta in intelegerea idee ca prosperitatea si nevelul de trai nu pot fi rezultatul uno salarii artificiale cresterii si numai rezultatul unei imbunatatiri a Wl prin investitii , progres tehnic si pregatire profesionala.

Asadar la nivel politic exista iluzia generala a faptului ca prin legislatia salariului minim la nivelul de 30 000 0000 lui pe luna astfel incat „romaniei sa-i fie bine si tot romanul sa prospere!” Este simplu de inteles ca intr-o astfel de situatia piata muncii ar fi artificiala.

Munca la negru ar devenii pe scara larga , iar somajul ar atunge cote astronautice.

Rolul sindicatului .

Dpdv economic sindicatele reprezinta o organizatie civila , ce are caracteristica unui cartel , este vorba despre acea organizatie recunoscuta si de cele mai multe ori consolidata prin legislatia muncii , ce pretutindeni se militeaza pentru dreptul posesorilor de forta de munca . Si in acest caz legea consec vnit isi arata eficienta , prin actiunea lor , sindicatele nu fac decat sa aduca atingere in sens general asupra intereselor posesorilor fortei de munca . Aceasta deoarece sindicatul este o organizatie ce sustine explicit interesele membrilor de sindicat , in sensul obtinerii de catre acestia a unor salarii mai mari si a unor conditii de viata mai bune decat cele care ar fi fost obtinute pe o piata a muncii libere .

Exercitand presiuni in directia ridicarii salariului , deasupra nivelului de echilibru , sindicatele contribuie ca efect direct la reducerea numarului de locuri de munca din econoimie .

Macroeconomie, Curs 8, an 1

Decizia individului de integrare pe piata muncii , de a oferi o cantitate mai mare ori mai mica de munca se adreseaza prin prisma a 2 rationamente de baza:

1. efectul de substitutie: „ES” rationament conform caruia ofertantii de munca substituie o parte mai mare sau mai mica a timpului lor liber cu timpul de munca.

De exemplu decizia de crestere a ofertei de timp de munca de exemplu cu o ora va fi adoptata atata vreme cat avantajele (monetare sau nemonetare) sunt superioare utilitatii marginale a unei ore de timp liber la care individul renunta.

Prin acest rationament economistii spun ca salariul poate fi interpretat de Cop a timpului liber.

Timpul de munca se refera la totalitatea activitatilor pe care individul le desfasoara cu scopul de a obtine un venit

Spre deosebire de timpul liber care consta in acte ce nu au motivatie in obtinerea unui anumit venit. Asadar in analiza pietei muncii spunem ca fiecare persoana isi structureaza deciziile in baza unor evaluari permanente a echilibrului ofertei de munca – C de timp liber.

2. efectul de venit : „EV” reprezinta rationamentul potrivit caruia dupa ce individul atinge un anumit standard de viata el inceteaza sa-si majoreze O de munca chair daca nivelul salariului creste astfel incat substituirea se produce in sensul invers.

Chiar daca ar putea castiga mai mult persoana resprectiva inlocuieste o parte a timpului de munca in favoarea timpului liber.

Aceasta se intampla atunci cand individul apreciaza ca avantajele care ar putea fi obtinute in plus dintr-o ora suplimentara de timp de munca , sunt inferioare ca utilitate renuntarii pe care ar trebui sa o faca potrivit reducerii cu o ora a timpului liber . Astfel spunem ca oferta individului de munca are atat panta pozitiva cat si panta negativa in functie de efectul care predomina ES sau EV.

Desi oferta individuala are atat panta negativa cat si panta pozitiva , oferta totala de munca are numai panta pozitiva , aceasta deoarece la un nivel mai mare al salariului si rata de paricipare pe piata muncii va fi mai ridicata.

Cantitatea de munca mai mica a celor pentru care predomica EV , va fi depasita de cantitatea de munca suplimentara pe care o ofera noii intreprinzatorii pe piata muncii.

Pe piata muncii intre diferitele categoirii statistice de persoane se manifesata urmatoarele relatii in baza caora se poate dimensioarea of mk respectiv Cmk din intreprinderile eocnomice.

Populatia toatala

-populatia in afara varstei legale de munca

Populatia in varsta legala de munca

-inaptii

Populatias apta de munca

-elevii , studentii , militarii in termen , femei casnice

Populatia activa disponibila PAD=forta de munca

-somerii volunari

Oferta de munca

-somerii involutari

Populatia ocupata

-persoane ocupate in probleme gospodaresti

Populatia salariata =C de munca

Potrivit acestei scheme exista anumiti indicatori de masurare a celor doua mari fenomene ale pietei muncii .

Ro=rata ocuparii.

Somajul

Semnificatii conceptuale si cauze

Cu mult timp in urma cuvantul somer avea un alt inteles . „se soma” in general duminica ori in zilele de sarbatoare religioase. O zi „somata” era o zi fara munca si deci fara salariul . De altfel lingvistic vorbind anglosaxonii utilizau conceptul de „out of work” si nu conceptul actual de „unemployed” . De exemplu in recesamantul din 1891 din franta nu se facea nici o distinctie intre someri in sensul conrtemporan al termenului si alte categorii de persoane cum ar fi cersetorii ,vagabonzii ,persoanele internate in azile , etc.

Ar trebui sa se astepte inceputul secolului XX si dezvoltarea societati de asistenta muncii pentru a putea fi introdusa semnificatia actuala a termenului somaj si anume aceea referitoare la persoanele ce doresc sa munceasca dar nu-si gasesc de munca.

Etimologia cuvantului somaj vine din latinescul cauma care inseamna calm .

In gandirea economica a economistilor clasici somajul apare ca fiind unul voluntar, o actiune liber aleasa atata vreme cat pe piata salariile in domeniu respectiv nu corespund cu asteptarile fiecaruia.

In gandirea economiei Keynisista se pun pentru prima oara bazele somajului involuntar foarte amplu in anuu 1930 si devenit preocuparea nr 1 a majoritatii guvernului , somajul inceteaza a mai reprezenta un fenomen voluntar , el exprimand „imposibilitatea” tuturor persoanelor care doresc sa munceasca de a-si gasi un loc de munca.

In teoria economica somajul inventeaza o ramura cunoscuta sub denumirea de somaj de tip Keynesist.

Cauzele determinate ale somajului ce exces de oferta de munca pe piata sunt puse inca o data pe seama unei insuficiente a Cag.

Atunci cand pe piata bunurilor Cag este insuficienta fata de Of intreprinzatorii nu mai au nici un stimulent , spune Keynes , de s-si majora productia , ceea ce ar insemna cresterea gradului de ocupare a fortei de munca ci dimpotriva , ei decurg la restrangerea ocuparii si la amplificarea somajului.

Majoritatea analizelor economice ale somajului inv. Concluzioneaza ca acesta este rezultatul existentei pe piata muncii a unor salarii superioare nivelului de echilibru si , arata Keynes , rigide la scadere. Tocmai aceasta rigiditate la scadere a salariului ar explica manifestarea dezechilibrului intre O de munca si C de munca.

Rostul acestor analize simple este acela de a intelege ca in sistemul de subocupare a fortei de munca , pe piata muncii se intensifica concurenta intre someri pentru gasirea unui loc de munca , ceea ce ar trebui sa conduca la scadere nivelului salariului catre salariul de echilibru , caz in care , excesul de oferta de munca se va diminua sau poate chiar resorbi.

Faptul ca in realitate nu se petrece un astfel de fenomen intareste , insa din alte motive decat cele invocate de Keynes , argumentul rigiditatii la scadere a salariului .

Doua timpuri de somaj sunt compatibile pe piata muncii :somajul voluntar si somajul fictional .

Somajul finctional reprezinta perioada de timp in care o persoana se afla intre doua locuri de munca . Alocarea fortei de munca in cadrul structurii de productie si modalitatile directe de alocare a acestora de la un domeniu la altul nu se pot face spontan ci presupun anumite intarzieri , are intervale de timp necesare ajustarii , potrivirii , armonizarii Of-C de munca .

O astfel de perioada de timp explicabila printr-o disproportie fireasca intre oferta si cerere este apreciata prin conceptul de somaj fictional .

Pentru Friedman , fondatorul curentului de gandire monetarista , echilibrul pe piata muncii este analizat prin conceptul de somaj natural .

Acest somaj natural nu reprezinta un minim ireductibil al somajului ci somajul ce caracterizeaza conditiile reale de functionare a pietei muncii si care este compus din somaj voluntar si somaj fictional .

Somajul contemporan , insa aparut ca fenomen ce transcede limitele somajului natural . El se refera la persoanele care desi doresc , nu-si pot gasi un loc de munca deoarece salariile sunt mentinute la un nivel mai mare decat salariul de echilibru .

Care sunt insa cauzele fundamentale ale acestei rigiditati la diminuarea salariului?

Principala explicatie face referire la conditiile legislative , la procedura administrativa , la presiunile sindicale si guvernul ce greneaza functia pietei muncii in economia comtemporana.Cu alte cuvinte fenomenul de masa al somajului in prezent poate si trebuie sa fie explicat prin prisma rolului guvernului si al sindicatelor care militeaza in permanenta pentru salariile crescute fara ca acele salarii sa fie justificate prin dinamica permanenta cresterea Wl .

Explicarea somajului in acet fel il determina pe Ludwing von Misses sa utilizeze conceptul de somaj institutional pentru a desemna acel dezechilibru al pietei muncii rezultat din interventia guvernului in bunul mers al pietei libere . Pe o piata a muncii libera arata Misses , in absenta restrictiilor guvernamentale , a unei legislatii a salariilor minime si a presiunilor sindicatelor /patronatelor , orice persoana care doreste un loc de munca il va putea avea rezultatul ca pe o piata a muncii libera nu exsita decat somajul voluntar.

Macroeconomie, Curs 7, an 1

Un alt argument ar putea fi acela ca pentru analiza comportamentului uman ,termenul de functie utilizat in descrierea consumului si aconomisirii este unul inadecvat , functia presupune existenta unei relatii cantitative , strict determinata , in timp ce manifestarea actiunii umane nu se bazeaza pe rigorile unei ecuatii matematice. Bineinteles intre venit si consum , economii si investitii se manifesta o serie de relatii de interdependenta , de cauzalitate reciproca , dar care nu pot fi inscrise cu exactitate intr-un sistem de ecuatii matematice . Dincolo de acest argunet este complet nejustificata incercarea de a deduce o teorie , adica o lege economica din analiza evolutiei unor date in realitate , adica din statistica. Relatiile statistica pe care Keynes le observa a se manifesta in perioada anilor 1930 intre venit si consum au fost uilizate pentru conceperea asa numitei functii a consumului , iar acea functie a consumului se doreste a fi o relatie general valabila , indiferent de prioada de timp careia ii este aplicata .Eroarea consta in aceea ca legile economice , nu decurg din analiza experientelor ori datelor statistice , de exempu , daca in ultimii 50 de ani , analiza statisticilor arata ca in anii agricoli buni inflatia a fost mai mica , aceasta nu inseaman , inca ca starea vremii reprezinta un factor al inflatiei .

O astfel de corelatie statistica nu ofera nic o garantie ca in prioada urmarita lucrurile se vor petrece in acelasi mod .

Implicatiile teoriei Keynesiste asupra modului in care trbuie privita practica economisirii.

Keynes a facut din practica economisirii o virtute tot mai indoielnica spre deosebire de ceea ce sustinusera pana la el economistii clasici .

Keynes arata ca atunci cand populatia realizeaza un nivel al economisirii superior investitiei pe care intreprinzatorii intentioneaza sa le efectueaza inseamna ca o parte din resurse sunt sustrase utilizarii lor productive , ceea ce inseaman ca Cag va devenii insuficienta pentru atingerea venitului de echilkibru compatibil cu op deplina a fortei de munca.

Keynes a inversat argunemtul traditional al economistilor clasici , potrivit caruia economisirea este remediul binecuvantat al dezvoltarii economice prin prosma acumularii de capital.

La intrebarea : „Ce anume determina o rata inalta de investitii in economie , raspunsul clasic este unul singur: o rata inalta de economisire .”

Economistii clasici arata ca economiile stau la baza investitiilor si daca nu exista economisire nu pot exista nici investitiile . Nu exista o alta care pentru o societate de a contribui la formarea bunurilor de capital necesare dezvoltarii economiei decat retragerea unei parti a resurselor existente din utilizarile lor curente, adica diminuarea consumului pe termen scurt , in vederea alocarii mai multor resurse in productia bunurilor de capital care sa dea nastere in perioada urmatoare la o productie mai mare si deci si la un consum superior ;Keynes neaga valabilitatea unui astfel de rationament. Argumentul oferit avea sa fie cunoscut in teoria economica sub denumirea de „paradoxul economisirii”.Pentru Keynes atunci cand oamenii decid sa economiseasca mai mult ,Cag va deveni „insuficienta” ceea ce conduce la o scadere a productiei , a Vag si deci si scaderea columului economisirii.

„Paradoxul economisirii” ar fi acela ca incercarea de a economisi mai mult conduce in final la un nivel mai redus al economisirii . Din acest punct vedem diferenta dintre modelul clasic si cel Keynesist pot fi sintetizate astfel :

Conceptia Keynesiste asupra economisirii se explica prin impartirea principalelor categorii economice in functie de impactul pe care ele le=ar putea avea asupra activitati productiei . De exemplu , investitiile , cheltuielile guvernamentale si exportul , reprezinta in modelul Keynesist „ injectiile in sistemul productiv ; in timp ce economiile , impozitele , taxele si importurile ar reprezenta „scurgeri”.

Repartizarea economisirii in categoria scurgerilor si a investitiilor in cea a injectiilor determina ignorarea unei legaturi functionale stabile , intre economii si investitii . Dupa Keynes , stuctura circuitului economic general ar arata astfel :

Piata muncii

1.Munca si salariu

-munca este un factor de productie

-munca este o marfa

-oamenii evalueaza pe piata serviciile factorului de productie munca in acelasi mod in care fac evaluari pentru ceilalti factori de productie , si pentru toate celelalte bunuri , in general . Adesea majoritatea economistilor pretind ca munca reprezinta ceva mai mult decat o ............; vorbim de oameni . Cu toate acestea oamneii primesc serviciile de munca ale semenilor lor la fel cum privesc celelalte bunuri si servicii. Intreprinzatorii trateaza factorul munca precum orice alt factor de productie , nu pentru ca ar fi lipsiti de un oarecare spirit uamnist , ci pentru ca pe piata consumatorii produselor lor ii determina sa procedeze in acest fel .

Piata muncii trebuie privita ca un sistem de piete potrivit calit , dom ex intr-o economie. Asadar nu putem vorbi despre munca si salarii la modul general ci despre un anumit fel de munca si un anumit salariu.

Piata muncii se compune din grupuri si segmente aflate intr-o permanenta concurenta , unele cu celelalte , orice schimbare , in C ori in O de munca afecteaza C/O de munca din celelalte domenii . De exemplu , patronii companiilor de taximetrie sunt in concurenta cu producatorii de paine ori cu fermierii din spania , in ceea ce priveste achizitionarea serviciilor factorilor de munca la preturi cat mai competitive.

Pe piata muncii fiecare intreprinzatori cauta sa cumpere intreaga munca de care................... le pretind salarii cat mai mici , si fiecare ofertant de forta de munca este interesat sa-si vanda serviciile , la un salariu cat mai mare.

Din ac conc de interese , deci potrivit raportului intre C si O de munca , pe fiecare segment al pietei muncii , se formeaza salariile . Oferta de munca este reprezentata de numarul de persoane apte de munca si care doresc sa munceasca . C de munca vine din partea sectorului afacerilor . din partea intreprinzatorilor in calitatea lor de angajatori , oferta de munca = cererea de locrui de munca iar C de munca = cu oferta de locuri de munca.

In determinarea numarului salariilor exista doua limite: una maxima si alta minima ale negocierii. Limita maxima este reprezentata de valoarea produsului marginal obtinut prin angajarea inca unui lucrator . Aceasta valoarea depinde de pretul la care , productia suplimentara va fi vanduta pe piata . Limita minima a salariului este reprezentata de acel nivel al salariului pe care intreprinzatorul trebuie sa-l plateasca angajatilor sai , astfel incat acestia sa decida sa ramane in utilizarea curenta , adica sa decida sa nu-si vanda serviciile unui alt intreprinzator , deci limita minima este reprezentata de salariul pe care l=ar obtine fiecare posesor de forta de forta de munca in cea mai buna alternativa disponibila . In virtutea acestor 2 rationamente , economistii spun ca salariul este determinat , pe de o parte de productivitate (mg) a muncii si pe de alta parte de raportul C si O de munca . Dpdv .............................................pietei muncii in acest fel si anume:

Atunci cand piata muncii functioneaza liber , in absenta interventiilor , a presiunilor din partea guvernului , sindicatelor , patronatelor nivelul salariilor va converge in mod necesar catre salariul de echilibru , adica acel nivel al salariului la care toti cei care doresc sa munceasca isi vor gasi de munca .

Daca de exemplu intreprinzatorii stabilesc un nivel al salariului superior W muncii si salariul echilibreaza atunci la acest nivel oferta de munc va creste , iar profiturile intreprinzatorilor vor scadea , in consecinta , acestia vor sfarsi in inversarea tendintei salariului si coborarea acestuia catre nivelul de echilibru.

Daca salariile sunt stabilite insa, la un nivel inferior Wl si aceasta va reduce disponibilitatea de munca a persoanelor apte de munca iar profiturile intreprinzatorilor vor creste in acest fel , salariile vor ajunge sa se orinteze catre nivelul de echilibru si vor inregistra rendinte de crestere.

Oferta individuala de munca

Semnifica ansamblul corelatiilor care s epot manifesta la nivelul fiecarei persoane apte de munca, intre nivelul salariului si cantitatea de munca pe care persoana respectiva e dispusa sa o presteze.

Timpul total de care dispune orice persoana se compune din timp de munca si timp liber.

T=L+l

Macroeconomie, Curs 6, an 1

Principiul multiplicatorului Keynesist.

Intreaga teorie Keynesista are in centrul sau Cag . In esenta Keynes propune o teorie formata din judecati asupra implicatiilorgenerale ale Cag asupra funct ec si asupra perf ec. Potrivit lui Keynes orice problema a economiei nationale paote fi rezolvata apeland la manipularea componentelor Cag . De exemplu in sistemul in care investitiile nu sunt suficient de ridicare pentru a orienta economia catre echilibru macroeconomic al ocuparii depline , atunci guvernul trebuie sa stimuleze Cag pentru a se obtine un astfel de rezultat .Ipoteza de baza a modelului Keynesist este aceea ca economia functioneaza in conditiile unui echilibru compatibil cu subocuparea fortei de munca. In acest contract stimularea exogena a Cag va avea ca efect cresterea productiei , a V si a ocuparii fortei de munca . In modelul Keynesist , intreprinzatorii care se confrunta cu o crestere a cererii vor reactiona prin crestrea productiei , adica prin angajaera unui volum sporit de factori de productie , si nu prin cresterea pretului . Aceasta ipoteza permite introducerea rationamentului economic al multiplicatorului Keynesist .In linii mari , principiul multiplicatorului Keynesist se se refera la impactul multiplu asupra Q , asupra V national de echilibu rezultat din cresterea cu o unitate a cheltuielilor totale.

Orice impuls care se manifesta la nivelul de totale fie ca provine din cresterea investitiilor , fie ca provine din cresterea G sau din reducerea impozitelor , se va repercuta de k ori asupra Q si V de economisire. (k= ordinul de multiplicare a cheltuielilor). Acest principiu al multiplicarii este studiat pe trei directii specifice, ca :

1. multiplicator al investiilor
2. multiplicator al cheltuielilor guvernamentale
3. multiplicator fiscal (al taxelor si impozitelor)

1.multiplicatorul investitiilor ilustreaza impactul multiplu al unei anumite cresteri in nivelul investitiilor planificate asupra productiei si VN de echilibru.

De exemplu : sa presupunem ca T0 nivelul investiitlor planificate Ipo=1000 mld si functia consumului este C=500+0.75I

c`=0.75

s`=0.25

Ca=500

Presupunem ca in perioada t1investitiile planificate inregistreaza o crestere de 20 mld Ip1=1250 mld

Asadar o crestere a investitiilor de 250 mld a determinat o crestere a venitului agregat de 1000 mld , adica DY este de 4 ori mai mare decat DI (cresterea investiilor)

Acesta ar fi rezultatul efectului de multiplicare a investiilor in structura economica , in aceste conditii avem un multiplicator al investitiilor = 4.

Ki este un indice marginal , ca atare el poate fi determinmat ca orice alt indice marginal prin derivarea functiei Vech.

Expresia matematica a Ki (inversul s`)arata ca efectul multiplicator va fi cu atat mai amplu cu cat s` va fi mai mic si deci c` ar fi mai mare. Aceasta este de altfel concluzia bine cunoscuta a modelului Keynesist :cu cat oamenii dintr-o economie vor alege sa consume mai mult , respectiv sa economiseasca mai putin din cresterea veniturilor , cu atat se va obtine un efect multiplicator mai mare pe seama unei anumite crestari a investitiei .

Sa presupunem de exemplu ca preferintele indivizilor dintr-o societate cu privire la consum si economisire sunt descrise de o c`=0.9, s`=0.1. In aceste conditii rezulta ca in virtutea concluziei lui keynes fiecare leu investit suplimenar va genera o crestere a valorii productiei , al venitului agregat cu 1- lei , deoarece iar lucrurile

nu se pot opri aici , daca performantele unei economii sunt cu atat mai mari cu cat oamenii economisesc mai putin si deci consuma mai mult de exemplu in cazul unei c`=0.999 , s`= 0.001 rezulta

Keynes nu face nici o diferenta intre investitii de succes si investitii eronate , adica cele care se bazeaza pe anticipari incorecte ale preferintelor consumatorului.

2.multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale.

Ilustreaza efectul multiplu care ar aparea la nivelul Q si V de echilibru de pe urma cresterii cheltuielilor guvernamentale cu o unitate .

Asadar in modelul Keynesist efectul multiplu al cheltuielilor guvernamentale este identic cu cel al investiilor , tocmai de aceea in baza unui asemenea algoritm , Keynes pretinde ca situatia de insuficienta a investitiilor ar trebui rezolvata printr-o crestere a cheltuielilor guvernamentale care ar avea asadar acelasi efect la nivelul Q si V de echilibru.

3.multiplicatorul fiscal

Ilustreaza efectul multiplu ce ar aparea la nivelul Q si V de echilibru rezultat dintr-o reducere a taxelor si impozitelor cu o unitate monetara.

Acest rezultat pare a intari si mai mult argumentul Keynesist in favoarea cheltuielilor guvernamentale , aceasta deoarece aratta intotdeauna si in mmod necesar.

Asadar impactul unei reduceri a fiscalitatii asupra productiei si venitului ar ri unul inferior celui rezultat din cresterea cheltuilelilor guvernamentale. Mai mult de Kf se poate scrie :

Acest rationament il conduce pe Keynes la concluzia ca stimularea relansarii economiei in conditii de recesiune este mult mai eficienta prin intermadiul cresterii G decat prin intermadiul scaderii fiscalitatii . De aceea recunoaste Keynes parghia fiscala va fi folosita pentru controlul unei expansiuni , iar parghia cheltuielilor publice pentru grabirea iesiri din recesiune.

Cele mai comune erori oe care economistii le comit atunci cand imbratiseaza rationamentul Keynesist sunt acelea ca prin cresterea cheltuielilor publice:

1. guvernul poate crea locuri de munca ce altfel n-ar fi existat in acea economie .
2. guvernul poate crea bunuri , valori ce altfel n-ar fi existat .,

intelegerea iluziei optice aproape generala a opiniei publice in legatura cu aceasta problema decurge din invocarea argumenteleor expuse pentru prima data in stiinta economica de Frederich Bastia in eseul intitulat „ Ce se vede si ce nu se vede” .

De exemplu : atunci cand guvernul emaneaza un proiect de lucrari publice , construieste un pod, un drum , reasfaltarea drumului existent sau schimbarea bordurilor , opinia publica saluta in general aceasta initiativa pe considerentul ca acea cheltuiala guvernamentala creaza locuri de munca . Intr-adevar pe durata derularilor acelui proiect de infrastructura un anumit numar de persoane isi vor gasi loc de munca pe bani din bugetul statului . Problema este aceea ca orice leu de cheltuiala publica prin care oamenii considera adesea ca se face un bine , provine din impozit .Pentru ca suna respectiva sa poata fi cheltuita in domeniul infrastructurii trebuie ca ea sa fie preluata prin taxe si impozite de la membrii societatii , atunci cand G se acopera din taxe si impozite spunem ca ac sunt sust de guv prez , atunci cand ele se acopera din imprumutrui guvernamentale , spunem ca ele vor fi sustinute tot de impozite , insa de guvern mit , o alta cale nu exista.

Chiar daca acele cheltuieli guvernemantale sunt finantate prin emisiune monetara , adica din inflatie , tot cetateni vor fi cei care suporta povara inflatiei , inflatie care se manifesta la fel ca un impozit , reduce puterea de cumparare de care beneficiaza oamneii.

Ce se vede : se vede proiectul de infrastructura si se vad locurile de munca create „ in acest domeniu”

Ce nu se vede : nu se vede productia de bunuri si servicii care a fost realizata de catre sectoarele afacerilor , de catre intreprinzatori prin intermediul banilor extrasi de guvern prin impozitare , de asemeneea nu se vad locurile de munca pe care intreprinzatorii le=ar fi creat prin investitiile pe care ei le-ar fi efetuat cu acele resurse financiare care au ajutat in final sa alimentam bugetul statului .

In realitate proiectele guvernamentale nu fac decat sa redirectioneze resursele disponibile in cadrul structurii de productie , intr-o alta maniera decat cea in care ar fi procedat proprietarii de drept ai resurselor respective..Asadar , in realitate guvernul nu creaza locuri de munca ci doar distribuie resurse de forta de munca intre sectorul privat si cel public .

Alte erori ale teoriei Keynesiste

Spre deosebire de teoria clasica , Keynes explica functia consumului , adica ...........cantitatii intre consum si V global astfel : „ Legea psihologica fundamentala pe care ne putem baza cu toata certitudinea apriori datorita cunostintelor pe care le avem despre natura umana si in acelasi timp aposteriori datorita informatiilor detaliate furnizate de experienta e ca in medie si in cea mai mare parte a timpului oamneii tind sa creasca nivelul consumului pe masura ce venitul lor creste, dar nu cu o cantitate egala cu cresterea venitului.”

Insa , fara ca aceasta lege psiho fundamentala sa fie sustinuta de vreo dovada empirica in mod Keynesist se invoca ip de stabilitate a functiei consum.

Aceasta insa pentru a reorezenta calcaiul lui Ahile ca mod Keynesist , ci mai degraba I ca factor dinamic si obatil(caracterizat prin instabilitate) .Keynes a precizat ca I sunt det in pp dc niv ratei dobanzii potrivit comparatiei pe care ontreprinzatorii o fac intre rata dobanzii si ef marginal a capitalului.Mai mult decat atat Keynes considera ca d` este determinat exclusiv de relatia de natura monetara de un raport intre C si oferta de bani . Prb e ca ...........d` e pretul banilor ca fiind preut crdt.De aceea d` este produsul unor finantari reale care au la baza ref de timp ale indivizilor dintr-o societate.Acestea sunt cele care determina un anumit raport intre consum si c, consum si I , adica intre bunuri prezente si viitoare.

Macroeconomie, Curs 5, an 1

Inclinatia medie spre consum se noteaza cu „c”si arata ponderea consumului in venit.

Relatia care se manifesta intre inclinatia medie si venit este una inversa. La o anumita crestere a VD va avea loc si cresterea consumului, insa intr-o mai mica masura.

Ca=consum autohton

C`Yd=consum indus.

Yd=venit disponibil

Relatia care se manifesta intre inclinatia medie spre consum si cea marginala arata ca c>c`.

Functia de economisire poate fi dedusa tinand cont de faptul ca orice venit realizat va fi directionat catre cheltuielile de consum pe de o parte si economisire pe de alta parte.

s`= inclinatia marginala spre economisire.

s` arata variatia volumului economisirii rezultata din variatia cu o unitate a Yd . s` este marimea marginala aferenta economisirilor (S) ca marime totala.

s`Yd= economisire indusa , adica acel nivel al economiilor indus de marimea si dinamica Yd.

In stransa legatura cu s` si in cazul functiei de economisire se calculeaza o inclinatie medie spre economisire ce arata proportia economica in total venit dispponibil .

Pe masura ce Yd creste, rata economisirii va creste. Asadar intre rata economisirii si Yd se manifesta o relatie directa.

Potrivit relatiei dintre s si s` rezulta s>s` .

Relatia si raportul de marime care se manifesta intre inclinatiile medii si marginale spre consum / economisire decurg din repetarea urmatoarelor doua conditii:

Atat inclinatiile marginale cat si cele medii sunt marimi pozitive si subunitare.

Graficul functiei de consum si economisire si pragul de ruptura al venitului.

Bisectoarea graficului evidentiaza multitudinea situatiilor de egalitate intre C si Yd , situatii in care S=O.

Inclinatia generala a dreptei consumului este reprezentata de felul c` (marimea marginala represinta panta curbei marimii totale)

Nivelul Yd la care S=O (C=Yd) se numesre pragul de ruptura a Yd . Este vorba despre acel nivel al Yd incepand cu care se manifesta procesul de economisire (inaintea acestui prag de ruptura se manifesta procesul de dezeconomiseire ).

Orice modificare a uneia dintre inclinatiile marginale atrage in mod necesar modificarea atat pentru dreapta consumului cat si pentru dreapta economisirii.

De exemplu .: sa presupunem ca c` creste , ceea ce inseamna ca la fiecare noua crestere a Yd , oamenii decid sa transfere in consum o parte mai mare din acea crestere a Yd , in cumparatie cu perioada anterioara.

C`creste de unde rezulta ca s` scade : spune ca dreapta consumului se roteste spre stanga sus . (creste panta generala a C ; drepta economisirii se roteste in dreapta jos.)

Determinarea venitului de echilibru .

Venitul de echilibru reprezinta acel nivel al venitului agregat ce rezulta din echilibru macroeconomic .

In teoria lui Keynes , echilibrul macroeconomic se presupune a se realiza la un nivel al venitului compatibil cu subocuparea fortei de munca . Aceasta ipoteza conduce implicit la concluzia ca guvernul trebuie sa adopte acele politici macroeconomice , menite sa orienteze venitul de echilibru catre situatia de ocupare deplina a fortei de munca.

Exista 3 mari modele de analiza a echilibrului macroeconomic si a determinarii venitului de echilibru.

1. modelul economiei inchise , fara sectorul guvernamental

2. modelul economiei inchise , cu sectorul guvernamental .

3. modelul economiei deschise , cu sectorul guvernamental.

1. modelul economiei inchise , fara sector guvernamental :

in primul model , in realizarea echilibrului macroeconomic sunt ignorate atat variabilele economice care din de functionarea aparatului guvernamental : taxe si impozite / cheltuieli guvermanentale , act si variabilele economice care sintetizeaza relatiile economice externe (exportul/importul)

In aceste conditii , echilibrul macroeconomic poate fi descris dp d v matematic prin urmatoarea relatie.

Ip= investitii planificate.

In modelul lui Keynes investitiile apar drept o componenta exogena a Ca , adica o componenta autonoma in raport de marimea si dinamica venitului explicata exclusiv prin prisma anticiparilor , planurilor economice ale intreprinzatorului din perspective anterioare.

Echilibrul macroeconomic este asigurat atunci cand deciziile de economisire dintr-o tara duc la nivelul compatibil cu nivelul investitiilor pe care intreprinzatorul le planifica.

In acest model de analiza a echilibrului macroeconomic , determinarea Yech se realizeaza astfel :

2. modelul economisirii inchise , cu sector guvernamental .

In acest model , realizarea echilibrului macroeconomic e completata prin luarea in considerare a variabilelor macroeconomice care tin de functia ap de stat . Existenta guvernului este conditionata de prelevarea unor taxe si impozite. In general , potrivit teoriei alegerii publice si in baza naturii si a sistemului pol democratic , guvernele sunt stimulate sa-si maximizeze roului lor fiscal prin prelevarea unui volum al impozitelor cat mai mare (pe care il pot obtine) si a unui volum cat mai mare al cheltuielilor publice.

Dpdv matematic , analiza echilibrului macroeconomic porneste de la aceeasi conditie generala: Oag=Cag

G=cheltuieli guvernamentale.

3. modelul economiei deschise , cu sector guvernamental.

In modelul 3 , pe langa variabilele luate in considerare in mod de an ant vor aparea si cele corespunzatoare relatiei economice externe (export si import) . Exportul reprezinta o cerere externa adresata productiei nationale , asadar exportul va fi luat in considerare dpret componenta a Cag.

Spre deosebire de export , importul reprezintta o oferta suplimentara la oferta de produse autohtone , asadar in relatia de echilibru macroeconomic importul este parte a ofertei.

Macroeconomie, Curs 4, an 1

Oferta agregata si cererea agregata .

Delimitari conceptuale si critici.

In analiza macroeconomiei , economia nationala este privita ca un intreg studiat cu aproape aceleasi concepte si instrumente utilizate in analiza microeconomiei .

Daca la microeconomie vorbeam despre preturi . despre structura preturilor , la macroeconomie vorbim despre un nivel general al preturilor .Daca la microeconomie analizam productiile individuale , obtinute la nivelul fiecarei firme , domeniu ori sector economic , la macroeconomie analizam productia agregata adica PIB , respectiv PNB.

In analiza macroeconomiei modelul standard al C si O utilizat la microeconomie pentru a explica formarea pretului apare acum drept instrument de explicare a evolutiiloe intregii economii nationale.

Putem reprezenta dpdv grafic pe ordonata , nivelul general al preturilor si pe abscisa graficului productia agregata prespectiv PIB , pentru a surprinde implicit modificarile intervenite la nivelul C si O agregate.

Cum insa pe economisti ii intereseaza mai degraba modificarile in nivelurile preturilor si in cel ai productiei vom analiza modificarile Cag si Oag utilizand ritmul modificarilor preturilor respective ritmul modificarilor PIB –ului real.

Cag ar reprezenta corelatia inversa care s-ar manifesta intre nivelul general al preturilor si cheltuiala totala pe care indivizii ar dori sa o efectueze.

Oag ar reprezenta corelatia directa ,pozitiva care s-ar manifesta intr nivelul general al preturilor si productiei agregata.

Potrivit graficului echilibrul macroeconomic s-ar realiza in conditii de stabilitate monetara (rata de ..................... a preturilor = 0%) si in conditia unei rate de crestere a PIB de 3%.

Daca aceasta din urma coincide cu un echilibru pe piata muncii cu o situatie de „ocupare deplina”a fortei de munca atunci spunem ca economia se caracterizeaza prin stabilitate monetara si ocupare deplina.

Un asemenea model de analiza este utilizat in general pentru a evidentia evolutia generala a economiei in fonctie de modificarile posibile , spun economistii , la nivelui Cag pe de o parte si la nivelul Oag pe de alta parte .

De exemplu inflatia si recesiunea ar fi rezultatul cumulativ al unui soc negativ in Oag . Deplasarea spre stanga a curbei Oag face ca echilibrul macroeconomic sa se realizese la o rata pozitiva de nar a preturilor si la o rata inferioara de nar a PIBr.

In mod corespunzator , arata economististii, rezultatele unui soc pozitiv in Cag ar consta in aceelerarea ritmului de crestere economica dar si in cresterea preturilor.

Deplasarea spre dreapta a curbelor Cag face ca echilibrul macroeconomic sa reflecte o expansiune inflationista.

Daca Oag este in acest caz preponderent inelastica rezulta ca acea crestere a Cag se va repercuta intr-o mai mare masura intr-o crestere a preturilor si intr-o mai mica masura intr-o crestere a productiei.

Invers, in situatia in care Cag s-ar reduce si Oag ar fi preponderent elastica ( diminuarea productiei este mai ampla decat cea a preturilor.)

Prin intermediul unui asemenea joc ce O respectiv C ag economistii desprind diverse concluzii referitoare la evolutia pozitiva sau negativa a eocnomiei .

In realitate aceasta perspectiva de analiza este nu numai extrem de simplisra dar si supusa uunor confuzii si erori grave. Acestea provin in principal din transplantarea analizei microeconomice in planul macroeconomiei . O asemenea perspectiva din analiza macroeconomica esre , in plus predispusa la intensificarea legaturilor dintre economie si guvernare , dintre economie si politica.

Sarcina factorilor politici s-ar reduce la utilizarea acelor parghii de politica economica prin intermediul carora sa se actioneze asupra Cag , asupra Oag pentru a orienta economia pe o evolutie favorabila.

Aceasta viziune economica a modelului Oag –Cag sta la baza seturilor de politici eonomice cunoscute in prezent sub denumirea de „Management al Cag” , respectiv „management al Oag”.

De cele mai multe ori aceste politici sunt contradictorii pentru a ignora diferenta fundamentala intre persoectiva microeconomiei si cea a macroeconomiei cu privire la modelul C-O.

La nivel microeconomic intreprinzatorii decid alocarea resurselor de acre dispun in functie de „semnalele” oferite de sistemul preturilor . De exemplu in agricultura daca fermierii anticipeaza ca in anii urmatori oretul graului va creste comparativ mai mult decat pretul porumbului ei vor cauta sa cultive mai mult grau , ceea ce oresupune ca vor ramane suprafete mai mici care sa fie cultivate cu porumb.

Aceasta inseamna ca prin deciziile lor de productie intreprinzatorii modifica permanent structura de productie a economiei , mai mult din anumite bunuri , mai putin din altele si aceasta in baza unui efort permanent de anticipare a preferintelor consumatorilor si a preturilor.

Cum ne putem explica faptul ca in conditiile in ca intreprinzatorul recepteaza anticipativ preturi mai mari si pentur grau si pentru porumb si pentru cartofi si pentru tricouri si pentru automobile etc. Ei vor decide sa produca mai mult din toate bunurile si serviciile realizate in economia respectiva.

In realitate o crestere a tuturor preturilor sau a marii majoritati a preturilor semnifica manifestarea infaltiei ( adica scaderea puterii de cumparare a banilor).

Cum este posibil ca in conditiile in care moneda are o valoare tot mai mica intreprinzatorii sa produca mai mult sin mai toate bunurile , astfel incat sa putem justifica conceptul de curba a Oag adica o relatie pozitiva intre nivelul preturilor si productiei agregate??

Aceasta nu s-ar intampla decar in situatia temporara in care fiecare intreprinzator observa ca doar pretul bunului sau a crescut si pune acesta crestere pe baza unei C marite din partea consumatorilor . Pe masura , insa , ce intreprinzatorii descopera ca nu doar preturile produselor lor au crescut ci toate preturile si nu pentru ca exista o C mai mare din partea consumatorilor ci pentru ca in economie a aparut o cantitate mai mare de bani (inflatia) , acestia vor incepe sa-si corecteze anticiparile din etapa anterioara si sa reduca productia.

Aceleasi dificultati exista si cand economistii incearca sa argumenteze relatia inversa pres . de curba C agregate.

Problema decurge din faptul ca ce este adevarat la nivelul pietei unui produs pentru cererea si oferta pentru acel produs nu mai este adevarat la nivelul economiei nationale.De exemplu o tehnologie mai performanta introdusa in extractia carbunelui reduce costul extractiei carbunelui si mareste oferta de carbune (curba ofertei de carbune se deplaseaza spre dreapta ), aceasta insa nu are nici un efect C (curba cererii pentru carbune ramane neschimbata).

La fel , de exemplu reducerea pretului gazelor naturale determina diminuarea ceretrii de carbune . Aceasta insa nu atrage in mod necesar vreo modificare in plnul ofertei . Factorii care stau la baza cererii si ofertei individuale (pe pietele anumitor produse) sunt in mare masura distinctii ,independenta.

La nivelele microeconomice modificarea fie a C fie a O nu atrage obligatoriu modificarea celeilalte.Acest lucru nu mai este valabil la nivel macroeconomic .Raspunsul este dat de semnificatia identitatii macroeconomice Q-V.

Productia agregatadintr-o tara este intotdeauna si in mod necesar egata cu venitul agregat, iar venitul agregat este categoria economica ce sta la baza C prin cheltuieli pentru bunuri de consum si prin investitiile realizate pe seama economisirii si acumularii de capital.Asadar orice modificare a Qag in termeni reali antreneaza o modificare corespunzatoare a Cag, tot in termeni reali .Asadar la nivel macoeconomic modificarile Cag , respectiv ale Oag nu se produc izolat una de cealalta ci intr-o interdependenta permanenta.

Cresterea Oag inseamna cresterea Vag , real al factorilor de productie care inseamna mai departe o crestere corespunzatoare a C.

De altfel , in anii 1930 in gandirea economistilor de dinaintea „revolutiei keynes-iste” economisti nici nu puteau concepe analiza unor fenomene precum inflatia . recesiunea , somajul prin intermediul modificarilor separate ale Oag si Cag.

Intreaga gandire economica de tip clasic era puternic ancorata in ceea ce in prezent se numeste „legea lui Say „ care este formulata astfel „”fiecare oferta isi creaza propria cerere”.

In concluzie , problema principala pe care economia o are de rezolvat este de a transa validitatea legii lui Say de a stabili cu alte cuvinte , daca in mod necesar un venit mai mare a factorilor de productie echivaleaza cu o C corespunzator mai mare.

Modelul Keynesist :venit , consum , economie , investitii.

In 1936 , in bine cunoscuta lucrare intitulata „teoria generala a folosirii marimii de lucru , a dobanzii si a banilor” , economistul englez , J.M. Keynes a oferit prima incercare sistematica de analiza macroeconomica in adevaratul sens al cuvantului (macroeconomie)

Teoria pe care acesta a oferit-o si care s-a constituit ca baza aproape absoluta a politicilor economice din aproape intreaga lume pana in deceniile 7-8 ale secolului este constituita pe anumite corelatii teoretice intre principalele categorii economice si anume venit , consum , economie si investitii. Piatra de rezistenta a intregii teorii Keynes-iste este reprezentata , mantioneaza si Keynes de caracterul stabil al functiei consumului .

Functia consumului fiind o expresie matematica a dependentei mariri consumului de marimea venitului.

Functia consumului.

La Keynes , consumul la nivel de persoana si prin extrapolare la nivelul intregii economiii este compus din urmatoarele ¹ componente:

1. consum autohton : acel nivel al consumului ce trebuie sa se manifeste la nivel individual chiar si atunci cand nu ............. nu venit ; este asadar un nivel al consumului independent de marimea si dinamica venitului si mai este numit si consum de subzistenta (Ca).
2. consumul indus (Ci) : reprezinta acea marime a consumului determinata de marimea si dimanica venitului . Consumul indus se dimensioneaza in functie de C` adica de partea sau procentul din cresterea venitului care va fi alocata consumatorului.

Macroeconomie, Curs 3, an 1

PIB real si PIB nominal

PIB este un indicator valoric ,ca atare marimea si evolutia lui depind atat de marimea si evolutia fizica , cat si de marimea si evolutia preturilor bunurilor si serviciilor respective.

Pentru a ilustra cu acuratete evolutiile economice reale, economistii recurg la corectarea marimii nominale a PIB –ului cu modificarile intervenite in nivelul pretului . Se calculeaza asadar un PIB nominal si un PIB real .

PIB-ul nominal este exprimarea productiei fizice de bunuri si servicii finale dintr=o tara prin intermediul preturilor acestora din anul pentru care se calculeaza PIB-ul (preturi cerute) .

PIB-ul real este exprimarea productiei fizice de bunuri si servicii finale realizate intr=o tara , intr-un an la preturile acestora dintr-un an la baza sau an de referinta (preturile constante sau comparabile)

De exemplu daca T1 – an curent si T0 – an de baza atunci :

Intotdeauna in anul de baza produsul real va fi identic cu cel nominal . de vreme ce expresia q fizice se face luand in considerare aceleasi preturi .

PIB-ul real se poate calcula prin deflationarea PIB-ului nou , adica prin raportarea acestuia la indicele preturilor tuturor bunurilor luate in considerare in calcului PIB-ului . Acest indice al preturilor se mai numeste deflatorul PIB.

Astfel deflatorul PIB evidentiaza evolutia nivelului general al pretuirilor intre anul de baza si anul curent . In Anul de baza , intotdeauna , deflatorul PIB este 100%.Deflatorul PIB reprezinta deci o masurare a inflatiei , alaturi de indicele preturilor bucurilor de consum (IPC).

Diferenta intre cele doua consta in faptul ca deflatorul exprima evolutia preturilor pentru o gama mai larga de bunuri , in timp ce IPC exprima doar evolutia bunurilor incluse cu diferenta ponderii in asa numitul cos de consum .

Metode de calculare a PIB

Exista 3 mari metode pe care economistii si statisticienii le folosesc pentru calcularea indicilor macroeconomici:

1. metoda VA ( a productiei)
2. metoda venitului.

Prin metoda venitului productia nationala presupune agregarea tuturor veniturilor realizate de agentii economici dintr-o tara, intr-un an . Aceastsa modalitate de calculare a PIB-ului pune in evidenta identitatea macroeconomica fundamentala Q (productia) Q=Y(veniturile)

Aceasta identitate este mai mult decat o simpla egalitate cum ar fi de exemplu egalitatea care are loc in general , insa nu intotdeauna , intre C si O.

Acesta identitate Q=Y este o egalitate permanenta deoarece cele doua categorii economice de Q si Y sunt cele doua fatete ale aceleiasi probleme . Intotdeauna si in mod necesar venitul tuturor factorilor de productie ce au contribuit la realizarea unui bun va fi identic cu valoarea bunului respectiv.

3. metoda cheltuielilor.

Prin metoda cheltuielilor PIB-ul semnifica cheltuiala agregata care se realizeaza intr-o tara , intr-un an . Cum orice venit va fi alocat catre cumpararea de bunuri de consum , sau bunuri de productie , inseamna ca , in mod necesar orice venit al unui agent economic devine mai devreme sau mai tarziu o cheltuiala .

Asadar PIB-ul va fi exprimat prin cheltuiala totala dintr-o economie , adica C agregata .

Structura C agregata consta in urmatoarele 4 tipuri , categorii de cheltuiala.

1. Consumul personal de bunuri si servicii finale . Acesta consta in totalitatea cheltuielilor pe care populatia in general le efectueaza cu diferite bunuri de consum de folosinta curenta sau imdelungata . Aici includem cheltuieli alimentare , cu locuinta , cu imbracamintea , cu transportul , este asadar vorba de un consum privat .
2. Cheltuielile guvernamentale exprima un consum public , de stat , adica totalitatea resurselor financiare pe care administratia publica centrala si locale le utilizeaza , in principal pentru finantarea anumitor bunuri si servicii considerate de interes public. Includem cheltuieli publice din sectorul sanitar, educational , cu protectia persoanelor si a proprietatii , cu apararea natioanala etc. Cheltuiala guvernamentala totala se compune din achizitii publice si transferuri (resurse financiare orientate catre diferite categorii de persoane). Acestea din urma nu sunt luate in considerare in calculul PIB-ului , pentru a elimina posibilitatile dublei inregistrari.
3. Investitiile sunt acele cheltuieli destinate sporiri capacitatii productive a economiei . Componenta cheltuielilor investitionale este in prezent considerata mai degraba o problema de contabilitate.

De exemplu cheltuiala pe care o firma o realizeaza cu achizitionarea unui automobil este partea investitiilor firmei respective . Insa cheltuiala pe care o familie o realizeaza pentru acelasi automobil este inclusa in consum . De asemenea ,exista numerosi economisti care pretind ca toate cheltuielile pe care oamenii le realizeaza cu serviciile educationale sau sanitare ar trebui sa fie privite drept investitii . Aceasta este de altfel esenta asa numitei teorii a capacitatii umane formulate in anii 1860

De Gary Baker.

In realitatea , insa , investitiile sunt considerate a fi acele cheltuieli care contribuie la cresterea sau mentinerea stocului de capital tehnic dintr-o economie.

Avem asadar investitii nete care sunt investitii de dezvoltare , menite sa contribuie asadar la cresterea stocului de capital .

Si , pe de alta parte , investitii de mentinere a stocului de capital , cele menite sa asigure inlocuirea elementelor de capital fix uzate si amortizate , investitii care se face din fondul de amortizare.

4. Exportul net reprezinta diferenta dintre volumul valoric al exportului si volumul valoric al importului.

En reprezinta soldul balantei comerciale si , din punct de vedere economic , el echivaleaza cu o C externa pentru produsele nationale .

Investitiile - proprietatea privata

- risc

- rata de rentabilitate.

Macroeconomie, Curs 2, an 1

Analiza macroeconomica se distinge prin practica agregarii . Aceasta operatiune de agregare semnifica sintetizarea rezultatelor economice individuale , cele care pot fi insumate in diferiti indicatori macroeconomici .

Contabilitatea venitului national.

Exista anumiti indicatori macroeconomici in jurul carora se invart mai toate analizele si teoriile economice.

Principalii indicatori de acest timp sunt :produsul global brut (PGB) , produsul national brut (PNB) , produsul intern brut (PIB) , produsul nartional net (PNN) , produsul intern net (PIN) , venitul national (VN) , venit disp. sau venitul pers disp. (VD) .

Produsul global brut (PGB) semnifica valoarea de piata a tuturor bunurilor si serviciilor productiei intr-o economie intr-o anumita perioada, de regula intr-un an .

Daca de exemplu intr-o economie exista bunuri si servicii atunci PGB poate fi scris ca :

Produsul national brut (PNB) semnifica valoarea de piata a bunurilor si serviciilor finale obtinute prin participarea agentilor economice nationale.Intr-o anumita perioadata de timp (1 an ) aceasta maniera de desfasurare a PMB-ului presupune realizarea urmatoarelor 3 clasificari :

1.In primul rand este vorba de valoarea bunurilor finale adica de luarea in considerare a valorii pe piata a bunurilor si serviciilor care se gasesc in stadiul ultim al Q lor . Se doreste astfel evitarea includerii in PNB atat a valorii bunurilor finale cat si a valorii bunurilor intermediare ce contribuie la realizarea bunurilor finale.

De exemplu in calcului PNB este luata in considerare valoarea unui automobil nou produs fara a mai fi luate in considerare si valorile componentelor acestuia , anvelopelor , de exemplu valoarea anvelopelor deja se incorporeaza in valoarea automobilului.

In tehnica statistica pentru eviterea dublei inregistrari este luata in considerare practica valorii adaugate. Asadar PNB-ul prin aceasta metoda se calculeaza prin luarea in considerare a VAB-ului realizate in fiecare stadiu al productiei , aceasta deoarece suma VA in toate stadiile de productiei prin care trece un bun echivaleaza in mod necesar cu valoarea bunului final .

Ce este valoarea adaugata ?? Este diferenta dintre valoarea de piata a produselor unei firme si valoarea factorilor de productie materiale procurate de la alte firme.

VA=VAL output – VAL input.

De exemplu : Fie o economie de tip mioritic in care exista 5 agentii economice dupa cum urmeaza.

CI=consum intermediar

PNB=17500

PNB=PGB-CI

2.In al doilea rand este vorba de valoarea Q realizata intr-o anumita perioada de timp . Se exclud asadar din calcului PNB bunurile si serviciile preexsitente perioadelor de calcul adica cele produse intr-un an anterior anului pentru care se calculeaza PNB.

De exemplu in caculul PNB a Romaniei in anul 2007 sunt luate in considerare doar locatiile construite si vandute in anul 2007.

Nu se iau in considerare locuitele construite acum un deceniu si care in 2007 se afla la a doua , a 3a sau a N a vanzare. Sunt insa impunse in PNB- ul anului 2007 suv. Agentiilor imobiliare chiar daca acestea intermediaza tranzactii cu apartamente vechi.

Comisioanele agentiilor imobiliare reflecta un serviciu curent care se distinge prin crearea de valori ad.

3.In al treilea rand este vorba de exprimarea bunurilor si serviciilor finale in preturile pietei adica in pretul care se stabileste pe piata potrivit raportului cerere oferta existent in cazul anumitor bunuri insa asupra carora sunt instituite impozite indirecte. Cum ar fi accizele asupra alcolului , tutunului , cafelei , benzinei apare o diferenta intre pretul cumparatorului si pretul producatorului.

Pretul cumparatorului = suma de bani pe care acesta o plateste pentru a intra in posesia bunului final respectiv . Acesta este un pret al pietei .(pp)

Pretul producatorului = suma de bani pe care producatorul acelui bun final o baga in buzunar in urma platii impozitelor indirecte pe vanzarea produselor sale . Acesta se numeste pret al factorilor (pf) pentru ca el sta la baza remuneratiei tuturor factorilor de productie care au parte la obtinerea acelui bun .

Pf=pp-impozitele indirecte

Produsul intern brut (PIB) semnifica valoarea de poata a bunurilor si serviciilor finale productiei intr-un an in interiorul unei tari .

De exemplu venitul incasat de un cetatean rom care lucreaza in Israel este parte a PNB l Romaniei si in acelasi timp parte a PIB in Israel .

Asadar diferenta dintre PNB si PIB consta in valoarea productiei realizate de cetatenii unei tari in exteriorul tarii respectiv minus valoarea Q realizata de straini in tara respectiva.

PIB=PNB-SS

SS= soldul cu strainatatea.

Adica diferenta dintrea valorile create de Romania in strainatate si valorile create de straini in Romania .

De foarte multe ori acesta distinctie intre PNB si PIB esre una neglijabila iar statistica macroeconomica a indicatorului utilizat cel mai frecvent este PIB-ul si datorita dificultatilor de masurare a valorii realizate de cetatenii unei tari in afara granitelor acesteia.

O alta categorie de indicatori macroeconomici este cea a indicatorilor neti.(PNN, PIN).

Acesti indicatori neti se calculeaza ca diferenta dintre .............................lor brut si valoarea deprecierii stocului de capital adica amortizarea.

Amortizarea se refera la o anumita parte din valoarea stocului de capital fix si care semnifica uzura respectiv consumul acestuia.

PNN=PNB-CCF(A)

PIN=PIB-CCF(A)

Se apreciaza ca indicatorii neti reflecta mai bine performantele economice fata de indicatorii de natura bruta.De exemplu la acelasi nivel al PIN un consum sporit de capital face ca PIB sa fie mai mare inca aceasta situatie nu corespunde neaparat unei imbunatatiri a performantelor economice. Aceeasi productie neta se obtine cu un consum mai mare de capital .

VN este un alt indicator macroeconomic obtinut prin intermediul unei operatii de agregare.

Dpdv statistic , contabil, VN este produsul national net in preturile factorilor.

VN=PNN‍‍‍ pf

Dpdv conceptual VN semnifica nivelul agregat al tututror veniturilor obtinute intr-o economie : salarii , rente , profituri . dobanzi.

In ceea ce priveste relatia lor cu fiscalitatea aceste venituri au natura unor venituri brute . Daca din ele se scad impozitele directe (impozitele asupra veniturilor) se obtin veniturile disponibile . asadar la nivelul intregii economiii V personale , D sau VD se calculeaza :

VD=VN-impozite directe +transferuri guvernamentale.

Probleme ale masurarii indicatorilor macroeconomici.

In general , economistii apreciaza ca indicatorii macroeconomici , PIB de exemplu . sunt instrumente adecvate de masurare a nivelului de trai. Cel mai adesea oamneii politici lasa impresia ca o crestere a PIB –ului semnifica de fapt o imbunatatire a nivelului de trau. Acest lucru nu este neaparat adevarat. PIB-ul nu constituie decat o expresie monetara a unei productii quantificabile , pe cand nivelul de trai comporta o multitudine de variabile greu sa imposibil de quantificat si a carur natura nu este una exclusiv monetara . Cu toate acestea PIB-ul pe cap de locuitor continua sa ramana indicatorul central al tuturor analizelor statistice de tip comparativ fiind considerat totusi un instrument rezonabil pentru aprecierea standardului de viata dintr-o tara.

Exista anumite domenii , respectiv activitati in legatura cu care determinarea PIB-ului se loveste de numeroase dificultati ori ambiguitati.

In primul rand in calcului Pib-ului nu pot fi luate in caonsiderare activitatile casnice . productia realizata in sfera economiei subterane , munca la negru .

In al doilea rand toate serviciile utilizare de catre stat in cadrul sectorului public sunt luate in cosniderare in calculul Pib-ului nu la valoarea lor de piatat ci la nivelul costurilor lor de productie. De exemplu in cazul unei univeristati private serviciile educationale desfasurate de aceasta intra in calcul potrivit valorii lor de piata . Valoare determinata in baza taxelor univeristare pe care studentii le platesc.In cazul serviciilor universitare de stat exista o exprimare a acestora prin intermediul unor preturi de piata deoarece in acesta situatie si in multe alte situatii de servicii publice (protectia persoanei si a proprietatii, servicii sanitare , etc. ) nu exista piete astfel incat formarea unui raport cerere oferta sa rezulte un pret . Toate aceste activitati publice sunt incluse in PIB la nivelul costurilor lor de productie adica la nivelul cheltuielilor pe care guvernul decide sa le efectueze in acele domenii.

In al treilea rand esre dificila luarea in considerare in calcularea PIB-ului a calitatii bunurilor si serviciilor daca aceasta calitate superioara nu se transpune in preturile mai mari pentru acele bunuri si servicii.Acesta este de exemplu cazul computerelor si in general a tehnologiei de varf , caz in care calitatea si performantele tehnologice se imbunatatesc spectaculos si preturile se reduc.

In al patrulea rand din factorii PIB unt excluse vanzarile-cumpararile de titluri de valori , tranzactiile finaciare, donatiile , cadourile desi din perspectiva economica a schimbului toate acestea sunt generatoare de bunastare , de utilitate , nu sunt insa luate in calculul PIB.